Ieroschimonahul Iacob Bârsan, duhovnic al Mănăstirii cu hramurile „Sfânta Ana și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, ucenic al părintelui Ioanichie Pârâială, care la rândul său a fost ucenic al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, a trecut la cele veșnice la vârsta de 72 de ani. El a fost fondatorul Schitului Sfântul Ioan Iacob Ciocănești Anunțul a fost făcut de preotul sucevean Alexandru Lungu.
Cu doar câteva zile în urmă se petrecuse o frumoasa întâlnire între acești doi duhovnici iubiți ai țării noastre, părintele Petru Irimescu și părintele Iacob.
Mănăstirea cu hramurile „Sfânta Ana și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, fondată de ieroschimonahul Iacob Bârsan, duhovnic al comunității monahale și ucenic al părintelui Ioanichie Pârâială, la rândul său ucenic al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, emană o atmosferă de sfințenie și har divin.
Asemenea unui pustnic desprins din peisajele voievodale ale mănăstirilor ctitorite de Mușatinii care au pășit pe aceste meleaguri încărcate de istorie și legendă, ieroschimonahul Iacob Bârsan a ctitorit și acest renumit lăcaș românesc din Ierihon.