Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au organizat, vineri, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în municipiul Botoșani.
Activitățile au fost desfășurate în zonele aglomerate din oraș, respectiv gari, autogări și zona piețelor, fiind legitimate peste 30 de persoane și controlate 3 societăți comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind normelor de conviețuire socială, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Dar convietuire sociala nu inseamna si linistea publica stricata zilnic de zgomotele groaznice/teribile ale motoretelor cu tobe modificate?
Politia, pe cand eliminarea zgomotelor produse de motorete?