Rareș Prisacariu, câștigătorul sezonului 13 al concursului „Românii au talent”, a avut parte de o primire foarte frumoasă din partea colegilor de clasă. Băiatul în vârstă de 7 ani a adus trofelul la școală, iar elevii l-au surprins cu diverse desene și colaje despre participarea lui la celebrului concurs de la PRO TV.
Mama lui Rareș, Gina Prisacariu, le-a adus copiilor pizza și prăjituri. Elevii au aruncat confetti aurii, ca la Golden Buzz, și au făcut poze alături de Rareș. Majoritatea i-au adus în dar desene, prin care și-au exprimat admirația față de performanța lui.
„Aceștia sunt minunații mei colegi de la Școala nr. 7, Botoșani, care m-au emoționat prin felul în care m-au primit și tot ce mi-au transmis. Vă mulțumesc tuturor, dragii mei! Vă mulțumesc mult doamna învățătoare, Daniela Orasanu ! Vă iubesc mult și îmi doresc să strălucim împreună! Sunt binecuvântat să fac parte din acest minunat colectiv care, nu întâmplător, poartă numele „Clasa Steluțelor”, este mesajul postat pe pagina de socializare a lui Rareș.
Rareș Prisacariu este numit un mic geniu pentru dicția sa perfectă, la doar 7 ani, dar și pentru capacitatea excepțională de a memora texte foarte lungi. În emisiunea „La Măruță, băiatul a povestit cum și-au dat seama părinții de talentul lui: