Un șofer care a accidentat mortal o femeie și pe fetița ei de nici doi ani a fost dus în Penitenciarul Botoșani. Cătălin Costăchioaia a fost condamnat pe 25 mai de Tribunalul Argeș la 16 ani de închisoare pentru omor calificat. Omul, de 51 de ani, a fost găsit pe raza localității de domiciliul, în Vadu Moldovei, și a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani. În accident a murit avocata clujeană Diana Gușan și fetița ei.
Șoferul care se afla la volanul unui tir a vrut să evite un control ISCTR și a întors ilegal pe autostrada București-Pitești.
“Bărbatul ar fi efectuat o manevră de întoarcere, încadrându-se în efectuarea unui viraj la stânga în larg, pentru a se încadra pe o altă bretea de ieșire de pe autostradă, manevră prin care a ocupat atât banda 1 și 2 de pe firul de deplasare către București, cât și banda de urgențe. În aceste condiții, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca, care circula regulamentar pe sensul către București, nu a putut evita impactul și a intrat în coliziune cu semiremorca ansamblului rutier. Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul a doi dintre cei trei ocupanți, respectiv o fetiță de aproape 2 ani și o tânără de 25 de ani, din Cluj-Napoca”, precizau reprezentanții IPJ Argeș.