Amendă usturătoare dată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani unui centru social din județ, în urma unui control. Centrul social Vlădeni a fost amendat cu 20.000 lei, întrucât funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.
Potrivit sursei citate, în trimestrul I 2023, au fost executate controale la unitățile de asistență socială, prilej cu care au fost constatate o serie de încălcări ale prevederilor legale, motiv pentru care s-au luat măsurile impuse de legislația în vigoare.
Au fost constatate 148 nereguli, 17 nereguli fiind soluționate pe timpul controlului. Au fost aplicate șapteamenzi în valoare totală de 26.000 lei. A mai fost sancționată cu 1.500 lei Casa Maria, Asociația “Dă speranță vieții” cu 500 lei Asociația “Nemia” Dorohoi cu 500 lei Asociația “Ses Bio Nord Distribution” – 2500 lei și Parohia Ortodoxă de Rit Vechi “Nașterea Maicii Domnului” Botoșani – 1000 lei.