Un primar din judeţul Botoşani vrea să construiască o cruce mai înaltă decât un bloc turn ale cărei costuri sunt mai mari decât veniturile proprii într-un an. Primarul comunei Ibăneşti, Romică Magopeţ, a propus construirea unei cruci pe care o numeşte monument pe dealul Măgurii din localitate. Iniţiativa este în fază avansată. Documentaţia a fost deja aprobată, iar Primăria Ibăneşti a demarat procedura de achiziţie publică pentru desemnarea firmei de construcţii. Crucea de la Ibăneşti va avea o înălţime de 42,3 metri, de două ori mai mare decât crucea ridicată la intrarea în satul Ipoteşti din comuna Mihai Eminescu.
„Este un simbol de credință, al iubirii lui Dumnezeu față de oameni. Va fi un obiectiv prin care oamenii își aduc aminte de credință, de Dumnezeu”, spune, potrivit Adevarul, primarul.
Pe Dealul Măgura a fost descoperită o cetate dacică, iar mai apoi, a existat, în Evul Mediu, și o mănăstire de călugări, distrusă în secolul al XVII lea, în urma unui raid al tătarilor, călugării fiind uciși.
„Executie lucrari de construire a unui monument tip Cruce, pe Dealul Magurii -Ibanesti. Suprafata construita C1 – 65.6mp, cu o inaltime de 42,30m de la cota +0.00, structura din confectii metalice cu elemente zabrelite iar amenajarea terenului se va face prin constructia de alei si dotarea acestuia cu banci„, se arată în caietul de sarcini.
Costul estimnat al lucrării este de 2.010.844 lei, de aproape cinci ori mai mult decât cea construită de verginel Gireadă. Valorea investiţiei este mai mare decât veniturile proprii ale comunei Ibăneşti într-un an. Potrivit datelor oficiale ale Primăriei Ibăbeşti, veniturile din taxele şi impozitele plătite de populaţie în 2023 sunt estimate la puţin peste 1,7 milioane de lei.