Memorialul Ipotești va fi gazda unei expoziții de artă vizuală, intitulată „Între alb și negru”, având pe simeze lucrările a doi pictori ieșeni, Ofelia Huțul și Gheorghe Lungu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași.
Cu numeroase expoziții personale și colective în țară și în străinătate, cei doi artiști au în palmaresul lor o bogată paletă de premii obținute în cadrul Saloanelor de pictură la care au participat. Proiectul celor doi artiști plastici susține conceptul potrivit căruia, în viața aceasta, totul este posibil, nimic nu este imuabil, absolut orice ființă, cu sentimentele și trăirile sale poate suferi transformări. Și acest fapt se împlinește tocmai fiindcă energiile, sufletele muritorilor și, în final, destinele lor, fie ele pozitive sau negative, prin lupta pentru devenire spirituală și ascedere la sferele cerești sau, dimpotrivă, prin cădere în planurile „joase” – se schimbă necontenit, în funcție de comportamentul, de gândirile și dorințele noastre. Și mai cu seamă de credință. Operele celor doi artiști plastici îndeamnă privitorii să traverseze zonele negre sau gri și să opteze întotdeauna pentru albul imaculat, spre divinitate și perfecțiune. Diferite ca stil și culoare, compozițiile artiștilor se îmbină armonios pe simeze, creând o atmosferă în care sufletul privitorului nu poate decât să vibreze.
Vernisajul expoziției „Între alb și negru” va avea loc în data de 24 mai 2023, orele 13.00, în Sala Horia Bernea din cadrul Memorialului Ipotești. În deschidere, va susține un recital de vioară Marcian David. Despre cei doi artiști și lucrările lor va vorbi criticul de artă Maria Bilașevschi, președinta Filialei U.A.P. Iași.