Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat, luni, câteva dintre principiile agreate cu Comisia Europeană pentru reforma pensiilor, printre care: eliminarea „anumitor” pensii speciale, pensiile militare fiind și ele supuse reformei, creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru toți românii la 65 de ani, iar pensiile vor fi calculate raportat la toată perioada de muncă, nu doar la ultimii ani de activitate, când salariile sunt mai mari, astfel că nicio pensie nu va depăși salariul din perioada de activitate, scrie Digi24.
„Creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta 65 de ani. Astfel, fiecare om care lucrează în România, va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii, şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii”, a declarat ministrul Muncii.
În prezent vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 pentru femei, însă există anumite categorii de salariați care se pot pensiona de la vârste mult mai mici. Egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei e trecută în Planul Național de Redresare și Rezilență. În legătură cu pensiile speciale, ministrul Muncii a precizat că „s-au stabilit câteva criterii și principii cu Comisia Europeană pentru a putea fi îndeplinit jalonul”.
„Principiul noilor legi este că nu vor mai fi deosebiri atât de mari. Va fi o trecere treptată. Nu se poate face o trecere bruscă, dacă vrei să fii responsabil. O parte din amendamente sunt gata deja și le-am prezentat liderilor Coaliției. Am primit dispozitie ca toate amendamentele să fie gata până miercuri seară. Joi, Coaliția ar urma să le depună în Parlament. A fost îmbucurător că am reușit să obțin aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit. Joi, toate informațiile vor fi publice. Vă garantez că cele convenite cu Comisia Europeană vor fi respectate”, a mai declarat Budăi.