Autoritățile județului Botoșani anunță recepția drumului județean Cotușca -Ghireni, recent modernizat. Constructorul realizează în aceste zile marcajele pentru a putea preda drumul modernizat Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
”Acest sector de drum județean, lung de 6,65 kilometri, este foarte important pentru dezvoltarea zonei, deoarece face legătura între două axe rutiere ale județului, DN24C, care este paralelă cu frontiera României, și DJ282, Drumul Vămii, ce urmează să fie modernizat în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene”, a precizat Doina Federovici.
Modernizarea drumului DJ293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, a presupus lucrări complexe, care s-au ridicat la peste 3,5 milioane de euro, din care 30% au fost finanțate de Consiliul Județean, iar 70% o reprezintă finanțarea PNDL.