Unul dintre cei mai apreciați preoți din Botoșani lansează o carte la finalul acestei luni. Este vorba despre părintele Ioan Iordachi, din Parohia „Ziua Crucii”, care va lansa cartea „Sfânta Taină a Euharistiei în perioada isihastă”. La lansare va participa și pr.dr. Constantin Oprea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Evenimentul va avea loc marți, 30 mai 2023, la ora 17.00, la Protopopiatul Botoșani.
Născut în 1970, la Darabani, pr. Ioan Iordachi este absolvent al Seminarului Teologic “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, promoţia 1993, şi al Facultăţii de Teologie “Dumitru Stăniloaie” Iasi, promoţia 1997.
El a fost hirotonit de către P.S. Calinic Botoșăneanul întru diacon la sfințirea bisericii parohiale din Voinești – Iași (12 septembrie 1993) și întru preot în Catedrala Mitropolitană în ziua de 14 septembrie 1993. Între 1 octombrie 1993 si 1 ianuarie 1999 a funcționat ca preot paroh în Parohia “Sf. Voievozi” Buhăceni – Trușești, iar din 1999 este transferat la Parohia “Ziua Crucii” Botoșani.
Fiind parohie nou înființată, s-a îngrijit de buna funcționare a parohiei, reparând o capelă din 1927, care în data de 23 iulie 2001 a fost sfințită de către P.S. Calinic Botoșăneanul. În 2005, după ce a fost sfințit locul noii biserici parohiale, s-au demarat lucrările de construcție a acesteia, terminate în 2010. În 2011 a fost sfințită biserica parohială de către I.P.S. Teofan al Moldovei și Bucovinei și P.S. Calinic Botosaneanul.