Rareș Prisacariu, „puștiului-fenomen” care a câștiga Românii au talent 2023, după ce a uimit întreaga țară cu inteligența pe care o are la cei șapte ani ai săi, a revenit la școală. Micuțul geniu a fost întâmpinat de către învățătoarea sa, dar și de către colegii săi care au făcut un gest uimitor.
Rareș Prisacariu a dezvăluit că atunci când a ajuns la școală după ce a câștiga finala Românii au talent, colegii săi l-au îmbrățișat și i-au făcut mai multe surprize.
„De fiecare dată când am venit la școală, după ce am fost pe scena Românii au talent, m-au îmbrățișat și m-au felicitat și mi-au dat surprize”, a declarat Rareș Prisacariu, potrivit PROTV.
În ciuda valului de critici apărute după finala Românii au talent 2023, elevii de la Școala Gimnazială nr. 7 din Botoșani se mândresc cu Rareș Prisacariu care a reușit să adune cele mai multe voturi din partea telespectatorilor. În finala Românii au talent micuțul geniu a transmis un mesaj puternic și emoționant, care i-a făcut pe cei din juriu, dar și pe public să se ridice în picioare și să aplaude cu putere. A vorbit în monologul său despre Dumnezeu și omenire.
Pe lângă actorie, una din marile pasiuni ale lui Rareș este lectura. A dezvăluit că până acum, la șapte ani, a citit peste 200 de cărți.
„Mă numesc Rareș Prisacariu, am împlinit 7 ani și vin din leagănul culturii, de la Botoșani. Și vă invit pe toți cu mare drag la Botoșani, pe meleagurile sfinte ale lui Mihai Eminescu, la Ipotești. Până acum cred că am citit vreo 200 de cărți. Am citit de mic și am învățat cât de important este cititul, pentru că cititul te face din ce în ce mai înțelept. Autorul meu preferat e Mihai Eminescu. L-am descoperit prin genialitatea lui, prin poeziile lui, prin operele lui de artă. (…)
La Românii au talent nici nu visam să vin, mama m-a înscris și când am auzit seara că o să trec mai departe m-au trecut toți fiorii mei. Când o să văd atâta lume, juriul, o să mi se urce sângele la cap de bucurie’, a declarat Rareș, care a prezentat un monolog la Românii au Talent, noteaza RomaniaTV