Mai mulți șoferi vitezomani au fost amendați de polițiștii rutieri, după o acțiune în trafic. Marți, 16 mai 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu lucrători din cadrul Secției de Poliției Rurală nr. 3 Hlipiceni, au organizat o acțiune în mediul rural pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 63 de persoane, au fost controlate 58 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.820 de lei.
Dintre acestea, 18 sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, iar pe lângă sancțiunile aplicate, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.