Șase botoșăneni au ajuns la spital, în luna aprilie, după ce s-au accidentat la locul de muncă.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, în periada amintită au fost efectuate controale la un număr de 53 agenţi economici în domeniul sănătății și securității în muncă, au fost constatate 77 neconformităţi şi au fost dispuse 84 de măsuri, fiind aplicate 3 amenzi în valoare de 19.000 de lei și 70 avertismente.
Au fost înregistrate 6 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă .
”Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională; neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție; neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic; neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire; neinstruirea lucrătorilor la angajare; necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat”, precizează printr-un comunicat ITM Botoșani.