Judecătoria Botoșani are un magistrat nou. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 16 mai 2023, decretele de numire în funcție a judecătorilor și a procurorilor stagiari care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023.
Astfel, printre cei numiți prin decret prezidențial în funcția de judecător se numără și Pintiliescu Amalia-Georgiana. Aceasta a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Botoșani.