Etapa națională a Concursului National de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale s-a desfășurat, în format on line, în data de 14 mai 2023, iar elevii de la două licee din Botoșani au obținut premii.
Concursul Național de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale este organizat de Facultatea de Chimie a Universității din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, informează Inspectoratul Școlar Județean.
”Concursul Naţional de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale are ca obiective educarea capacității de comunicare, dezvoltarea gândirii științifice, stimularea creativității, cultivarea şi dezvoltarea spiritului de competiție şi fair-play, dezvoltarea capacității de cooperare între elevi. Concursul Naţional de Comunicări Științifice pentru elevii din clasele liceale se concretizează prin realizarea de lucrări științifice/proiecte de cercetare elaborate pe baza unei teme propuse de participanți, a unei informări bibliografice și a activităților experimentale care trebuie să pună în evidență elemente ale cercetării în domeniul chimie”, precizează IȘJ Botoșani.
Din județul Botoşani au participat 2 echipaje, respectiv Luca Stelian Țifrea și Denis Dimitris Ștefănescu, clasa a X-a, de la Colegiul Național ”A. T. Laurian” Botoșani, profesor îndrumător – Guluță Nadia Mihaiela, care au obținut mențiune UPB și Daniela Turiceanu și Mădălina Delia Huțanu, clasa a XI-a, de la Liceul ”Demostene Botez” Trușești – profesor îndrumător – Culidiuc Irina, care au primit mențiune Ministerul Educație