Consiliul Județean Botoșani și Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” continuă dezvoltarea bazei materiale a sistemului sanitar public pentru a oferi botoșănenilor servicii medicale la cele mai înalte standarde.
În acest an s-au achiziționat pentru Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean aparatură și echipamente medicale pentru fizioterapie și recuperare medicală de ultimă generație, în valoare de peste 300 de mii de lei, iar până la finalul anului achizițiile vor depăși jumătate de milion de lei, transmite printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.
„Sistemul sanitar este unul prioritar pentru județul nostru. Modernizarea acestuia se impunea, pentru că de prea mulți ani cei care s-au ocupat de managementului spitalului nu au făcut mai nimic. Împreună cu noua echipă de conducere de la Spitalul Județean am conturat direcțiile principale de acțiune astfel încât unitățile sanitare să aibă dotările necesare acordării unui act medical de înaltă calitate. Căutăm toate soluțiile de finanțare pentru a moderniza spitalul și sperăm ca și personalul medical să ni se alăture eforturilor noastre pentru ca botoșănenii să fie tratați în cele mai bune condiții și să nu mai fie nevoiți să plece în alte centre medicale”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
De la începutul anului, a fost adusă pentru Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică: aparatură pentru elongații cervicale și lombare, pentru reabilitarea pasivă a membrului inferior, pentru terapie cu laser și pentru terapie cu ultrasunete. De asemenea, au fost achiziționate un aparat de diatermie de contact și unul pentru parafină, precum și biciclete orizontale cu suport lombar și biciclete ergometrice. Secția a fost dotată și cu trei combine de electroterapie și o bandă de alergare nouă.
„Sunt investiții importante care fac Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică cea mai modernă din județ și una dintre cele mai moderne din țară. Aici, echipa domnului doctor Constantin Tudorache, unul dintre cei mai reputați specialiști din țară, oferă servicii medicale atât pacienților internați în spital, cât și în regim ambulatoriu. Cu sprijinul Consiliului Județean, vom continua investițiile în modernizarea Spitalului Județean”, a spus Doina Caba, managerul Spitalului „Mavromati”.
În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro.