Sindromul de scrot acut se referă la un grup de afecțiuni ce pot apărea la băieți, și care de regulă se manifestă prin tumefacția (umflarea) scrotului (punga în care stau testiculele), în asociere cu roşeață, durere, căldură locală, +/- dureri de burtă sau inghinale, senzație de greață sau vărsături, disconfort la urinat sau febră. Câteodată, băieții prezintă toate aceste simptome, alteori sunt asociate doar 2-3 dintre ele.
Toate aceste manifestări sunt des întâlnite în practica unui chirurg pediatru, iar atenția pe care noi o acordăm este una specială, întrucât în anumite situații, dacă nu se intervine la timp în decurs de câteva ore (de regulă 4-6 ore este perioada ideală) pot apărea complicații severe (afectarea vascularizației testiculului, care va duce în final la pierderea gonadei).
Cauzele scrotului acut sunt multiple (traumatisme, torsiunea hidatidei Morgagni – denumită și apendice testicular, orhita / orhiepididimita acută – inflamația testiculului și a cordonului spermatic, edem scrotal idiopatic – inflamație a testiculului fără o cauză cunoscută, neoplazii, peritonite ş.a.), însă cea mai de temut, și principalul motiv pentru care este necesară de cele mai multe ori intervenția chirurgicală în urgență, este torsiunea cordonului spermatic (denumită frecvent torsiune de testicul), răsucirea lui, care poate duce la scăderea aportului de sânge și implicit, în câteva ore, chiar la compromiterea definitivă a testiculului.
Atunci când există oricare dintre semnele scrotale de mai sus (tumefacție, căldură, roşeață, durere), pacientul trebuie adresat în urgență!
În momentul apariției inflamației scrotale, este foarte important consultul clinic deoarece acesta poate orienta asupra cauzei, completat de o ecografie scrotală pentru a aprecia vascularizația testiculului. Și în funcție de cele două, aspect clinic și ecografie, se decide dacă este necesară o intervenție chirurgicală în urgență așa cum se întâmplă de regulă (ideal în primele 4-6 ore de la debutul simptomatologiei) sau se poate temporiza și urmări evoluția.
De reținut!
Orice durere testiculară, în asociere cu alte semne ale inflamației, reprezintă o urgență chirurgicală, nu trebuie neglijată niciodată, și copiii trebuie aduşi pentru consult la chirurgul pediatru cât mai rapid.
Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.