Un botoșănean băut a produs un accident rutier, sâmbătă, în comuna Mitocu Dragomirnei din județul Suceava. Iulian H., din comuna botoșăneană Cristești, a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, ulterior refuzând transportul la spital.
Botoșăneanul conducea un autoturism Ford Mondeo, dar la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a oprit în șanț.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, Iulian a fost testat cu aparatul alcooltest la ora 06.48, rezultând o îmbibație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost condus la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava unde i s-au prelevat două mostre bilogice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul este cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.