Trei copii și trei adulți au ajuns la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, după ce au mâncat ciorbă preparată cu insecticid. Trei adulți și trei copii, dintre care doi bebeluși, cu vârste de 8 și 10 luni, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Aceștia au declarat că au consumat o mâncare care conținea un pesticid, preparată de o femeie în vârstă, membră a familiei.
Acesta a confundat o sticlă de apă cu una în care amestecase o substanță care este utilizată pentru omorârea dăunătorilor. Abia după ce au mâncat ciorba, femeile au realizat ce s-a întâmplat.
Cu copiii în brațe au ajuns la spital, unde li s-au efectuat analizele. Din fericire, investigațiile nu au arătat prezența substanțelor toxice în sânge.
Medicii din Târgu Jiu au luat legătura cu cei de la spitalul Floreasca și împreună au decis ca toate persoanele să rămână sub supraveghere medicală. Doar că, acestea au refuzat.
Cel mai probabil, substanța toxică, prin fierbere și evaporare, și-a diminuat efectele toxice, iar pesticidul nu le-a pus viața în pericol.
Sursa. observatornews.ro