Miercuri, 10 mai 2023, în intervalul orar 07:00-11:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost controlate 88 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei. Dintre acestea, 4 sancțiuni, în valoare de 2.300 de lei au fost aplicate pentru nerespecatrea prevederilor legale privind transportul animalelor și 2 sancțiuni, în valoare de 5.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul deșeurilor.
În timpul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul postului de Poliție Copălău au oprit pentru control, pe D.J 208 H, în comuna Copălău, o autotilitară, condusă de un bărbat de 41 de ani, din județul Iași, care transporta animale.
În urma verificarilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente sanitar-veterinare, conform prevederilor legale, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1000 de lei, precizează IPJ Botoșani.