Amendă uriașă dată unui agent economic din județul Botoșani, în urma unui control. Miercuri, 10 mai, polițiștii din cadrul Poliție Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și a specialiștilor din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au organizat o acțiune pentru verificarea modului de gestionare a deșeurilor, promovarea prevenirii și reducerii generării de deșeuri de către service-urile auto și atelierele de dezmembrări auto, din zona municipiului Dorohoi.
”Astfel, în cadrul activității desfășurate, la un punct de lucru al unei societăși comerciale de profil, s-a constatat faptul că nu deținea o evidență cronologică lunară privind deșeurile periculoase sau nepericuloase, nu avea clasificate deșeurile generate din activitate sau deșeurile rezultate în urma dezmembrării autoturismelor și acestea nu erau depozitate în locuri special amenajate, conform normelor în vigoare”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean
Oamenii legii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilot legale privind regimul deșeurilor.
mediu nu vede la iesire spre Suceva vis-a-vis de PREMIER sunt mii de cauciucuri aici iau spagi si servicii pentru diversi interpusi la care le fac servicii , iar spaga e platitia de firma de care beneficiaza de servicii de la firma .. fain nu ??