Voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, au început deja să fie distribuite bugetarilor, dar au intervenit și o serie de schimbări. Un Ordin de Ministru emis de Ministerul Educației prevede inclusiv restituirea banilor primiți din voucherele de vacanță, potrivit stiripesurse.ro.
Voucherele de vacanță se acordă pentru anul în curs, perioada ianuarie-decembrie. Conform Ordinului, dacă un angajat din sistemul de educație a apucat să cheltuie aceste vouchere, iar ulterior, în cadrul aceluiași an este concediat sau pleacă din instituție este obligat să restituie suma cheltuită necuvenit din valoarea totală a voucherelor.
Să luăm ca exemplu profesorii universitari sau profesorii suplinitori. Mulți dintre aceștia au contracte pe perioadă determinată și la finalul ciclului este posibil să nu le mai prelungească.
Astfel, dacă au plecat, de exemplu, în luna septembrie, atunci vor fi obligați să restituie contravaloarea voucherelor din perioada septembrie-decembrie. Aceștia au obligația de a restitui contravaloarea în termen de 60 de zile.
”Art. 8. –
(1) La primirea voucherelor de vacanţă, personalul beneficiar semnează o declaraţie pe propria răspundere privind restituirea voucherelor de vacanţă rămase neutilizate la data încheierii perioadei de valabilitate a acestora şi/sau a sumelor necuvenite la data încetării contractului individual de muncă/raportului de serviciu.
(2) La sfârşitul perioadei de valabilitate a suportului electronic pe care au fost alimentate voucherele de vacanţă sau la data încetării raporturilor de muncă, beneficiarul are obligaţia de a restitui angajatorului suportul electronic, iar acesta, la rândul lui, va restitui suportul electronic unităţii emitente.
(3) În cazul în care beneficiarul a utilizat în totalitate sau în parte voucherele de vacanţă alimentate electronic, iar ulterior intervine o cauză de restituire, acesta va restitui angajatorului contravaloarea voucherelor de vacanţă necuvenite utilizate, în termen de 60 de zile de la producerea cauzei care determină restituirea.”, arată Ordinul de ministru.
Profesorii care vor primi mai puțini bani
Nu toți angajații din educație vor primi 1450 de lei, contravaloarea clasică a voucherelor. Cei care lucrează la plata cu ora vor primi în funcție de numărul de ore pe care le lucrează.
Un angajat part-time nu va primi suma întreagă, așa cum o primește un angajat pe perioadă nedeterminată și full-time.
Art. 5. –
(1) Pentru personalul angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial, voucherele de vacanţă se acordă proporţional cu durata timpului de muncă, raportat la valoarea maximă a voucherelor de vacanţă stabilită pentru programul normal de lucru.
(2) În cazul personalului transferat sau detaşat din unităţile/instituţiile prevăzute la art. 1 se acordă vouchere de vacanţă cu condiţia prezentării de către salariat a unei adeverinţe din care să rezulte că angajatorul de la care s-a transferat/detaşat nu i-a acordat voucherele de vacanţă pentru anul în curs până la data realizării transferului/detaşării. În situaţia în care depunerea adeverinţei nu este posibilă, salariatul depune la unitate/instituţie o declaraţie pe propria răspundere din care rezultă că nu a beneficiat de vouchere de vacanţă aferente anului în curs la unitatea/instituţia de la care s-a transferat/detaşat.