Noaptea Muzeelor, eveniment cultural patronat de UNESCO și Consiliul Europei, se desfășoară, începând cu anul 2005, în toată Europa în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai. Anul acesta, pe 13 mai, numeroase muzee își vor deschide porțile pentru vizitatori, aducând în atenția publicului expoziții, tururi atractive și diverse activități culturale.
Cu prilejul acestui eveniment, sâmbătă, 13 mai 2023, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, oferă publicului vizitator acces la toate obiectivele muzeale – Casa memorială, Bisericuța familiei Eminovici, Casa țărănească de epocă, Muzeul Mihai Eminescu – și la expozițiile temporare din Sala Horia Bernea și Sala Portaluri.
În aceeași zi, începând cu ora 16.00, în Sala de expoziții Horia Bernea, vor avea loc o serie de activități de promovare a patrimoniului mai puțin cunoscut publicului larg – patrimoniul coral botoșănean:
– Lansarea lucrării Antologie corală botoșăneană (4 volume, Editura Muzicală, 2022), autor: prof. Dragoș Boicu; prezintă: Traian Apetrei, Gheorghe Median, Ion Țurcanu, Laurențiu Palade și foști membri ai coralei LIRA Botoșani;
– Proiecția Corala LIRA – retrospectivă (2008-2018);
– Recital muzical al cvartetului PHOEBUS: Raul Chiș (vioara I), Cristina Chiș (vioara a II-a), Marius Halic (violă), Ioana Loredana Chirilă (violoncel).
Programul de vizitare a obiectivelor muzeale va fi prelungit până la ora 24.00, cu gratuitate începând cu ora 16.00.