Un tânăr condamnat pentru trafic de droguri și șantaj a fost dus sub escortă, luni, în Penitenciarul Botoșani. Aici își va petrece următorii doi ani și șase șluni.
Șerban Lazăr de 26 de ani a fost ridicat din Frontiera Siret, unde intrase, iar de acolo a fost direct la pușcărie, pe numele său fiind un mandat din martie 2020.
Anchetatorii au arătat că acesta a fost prins, alături de un alt amic, când încercau să înființeze o cultură de canabis pentru a putea vinde drogurile clienților. De la finele anului 2018, aceștia au luat canabis din surse necunoscute și l-au vândut cu prețul de 50 de lei gramul mai multor consumatori, prin intermediul unui minor. Au urmat câteva percheziții, iar toată „afacerea” lor s-a dus pe apa sâmbetei.
Mai mult decât atât, minorul care le vindea marfa era șantajat. Când acesta le spunea că nu vrea să mai vândă, aceștia îl amenințau cu violența, atât pe el, cât și pe membrii familiei sale. Ba mai mult, băiatul le-ar fi dat diverse sume de bani ca să îl lase în pace și să nu îl mai pună să vândă droguri.