Au fost clipe de panică, joi, la una dintre școlile importante din Botoșani. Asta după ce un elev a fost la un pas de a suferi un stop cardiac. Această afecțiune reprezintă o tulburare de ritm rapidă, regulată, cu origine la nivelul atriilor, în timpul căreia inima se contractă brusc și bate foarte repede, până la 140-220 de bătăi pe minut, fiind un termen generic pentru mai multe tulburări de ritm cu origine la nivelul atriilor, scrie antena3.ro.
Adolescentul avea de luat un tratament specific, de două capsule zilnic. Astăzi însă a simțit că nu i se reduc bătăile inimii la un ritm normal, astfel că a luat șase pastile deodată, în speranța că inima își va reveni. A obținut însă efectul advers, fiind la un pas ca inima să i se oprească.
„Pacientul a fost găsit în bradicardie, cu un ritm de 50 de bătăi pe minut. A fost stabilizat de către echipajul nostru după care transportat la Urgențe pentru monitorizare şi consult de specialitate. Era în afara pericolului”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoșani.
Ritmul cardiac sinusal (normal) este de 70-90 de bătăi pe minut. În cazul bradicardiei, acesta scade sub 60 de bătăi pe minut. Bătăile de inimă mai lente înseamnă o circulație deficitară a sângelui. Acest lucru poate afecta organele și țesuturile.