Polițiștii de la Protecția Animalelor, controale în trei localități din Botoșani. Au fost date amenzi de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat, pe 4 mai, o acțiune pentru verificarea legislației specifice protecției animalelor, în zona localităților Viișoara, Rădăuți-Prut și Păltiniș.

În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat activității de informare a cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale privind deținerea animalelor în conformitate cu prevederile legale, privind gestionarea câinilor fără stăpân.

De asemenea au fost verificate 45 de exemplare canine, 9 din rasa ogar și 36 de rasă comună, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor legale referitoare la identificarea prin microcipare și sterilizarea animalelor, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *