Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, într-o comună din județul Botoșani. Doi socri au fost salvați de ginere din calea flăcărilor.
O țigară lăsată să ardă în apropierea unor materiale combustibile poate provoca incendii. Așa s-a întâmplat aseară, într-o locuință din Buimăceni. Deși erau în casă, proprietarii nu au realizat ce se întâmplă. Ginerele acestora, care locuiește în apropiere, a observat fumul și i-a scos din interior. Tot el a fost cel care a sunat după ajutor, la 112.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești. Aceștia au constatat că ard bunurile din interiorul casei, dar și acoperișul. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Cele două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.