Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani va organiza vineri, 12 mai 2023, începând cu ora 09:00, o nouă ediție a ,, Bursei generale a locurilor de muncă”.
Acțiunea va avea loc în incinta Sălii Polivalente ”Elisabeta Lipa” din municipiul Botoșani,
Noua ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă are ca obiective principale : creșterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă; crearea de noi oportunități pentru angajatori în identificarea potențialilor viitori angajați care pot contribui la succesul activității economice, prin abilitățile și competențele lor, transmite printr-un comunicat AJOFM Botoșani
Agenții economici care vor participa la eveniment vor avea prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanților agenților economici cât și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.
Agenții economici interesați pot transmite la următoarea adresa de e-mail [email protected] confirmarea de participare și lista cu locurile de muncă vacante .