Românii care au un stagiu complet de cotizare, de 35 de ani, nu vor primi neapărat o pensie care să le asigure un trai decent, dacă au salariul minim pe economie. În plus, după ce se pensionează, mare parte din români nu mai trăiesc să încaseze toţi banii opriţi de stat pentru pensii.
Un alt aspect important este că, după pensionare, oamenii mai primesc înapoi o sumă mică din contribuţia pe care au achitat-o. Spre exemplu, după 35 de ani de muncă, un pensionar primeşte doar jumătate din cât a cotizat.
Economistul Adrian Codîrlașu atrage atenția că, în medie, românii primesc pensie doar 12 ani după ce ies din activitate şi cotizează la pensie 21,25% din salariu.
Dacă luăm exemplul unui salariu minim pe economie de 3.000 lei, din care brutul este de aproape 1.900 de lei, un român rămâne cu o pensie din care nu îşi permite deloc multe lucruri.
Potrivit calculelor, dintr-un salariu minim, putem spune că se duc la sistemul public de pensii 595 de lei lună pe lună, iar după 35 de ani de muncă, dacă salariul rămâne același, un român ar primi o pensie de aproximativ 1.260 lei.
Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.
Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.
Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.
Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.
Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.
Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român, potrivit Antena 3 CNN