29 aprilie este ziua în care îi sărbătorim pe veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, mulți dintre ei ajunși la centenar, și în care ne aducem aminte de cei care au apărat cu prețul vieții fiecare palmă de pământ pe care ne-au lăsat-o nouă moștenire.
Pentru al treilea an consecutiv, reprezentanți ai Armatei Române, oficiali ai statului român, reprezentanți ai autorităților locale, mediului de afaceri, societății civile și elevi ai colegiilor militare au fost parte a campaniei naționale „Recunoștință Veteranilor de Război”, în care s-au pregătit și distribuit pachete cadou pentru cei 1.096 de veterani și veterane de război și 24 de văduve de război de pe teritoriul României, precum și cei trei veterani de război din Republica Moldova, informează printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.
99 dintre pachetele pregătite de elevii Colegiului Național Militar «Ștefan cel Mare» din Câmpulung Moldovenesc au ajuns la Botoșani, unde mai sunt în viață aproximativ 10% din totalul veteranilor români ai celui de-al Doilea Război Mondial.
„Am răspuns cu mare drag invitației domnului locotenent-colonel Ovidiu Damian, comandatul Garnizoanei Botoșani, și ne-am alăturat campaniei naționale «Recunoștință Veteranilor de Război». Împreună cu domnul primar al comunei Curtești, Maricel Anton, i-am oferit lui Niculai Mancaș simboluri ale prețuirii pe care i-o purtăm. El este unul dintre oamenii care au îndurat războiul, pentru ca noi să fim astăzi un popor întreg și unit. Este unul dintre botoșănenii care nu au căutat scuze și nu au dat înapoi atunci când România a avut mai mare nevoie de ei – în cel de-al Doilea Război Mondial. Este unul dintre cei 99 de veterani de război botoșăneni care mai sunt în viață și pe care îi cinstim. Le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut și le urăm multă sănătate! Pentru noi sunteți un model de patriotism autentic, de demnitate și de respect față de tricolor”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește pe 29 aprilie, începând din 2007. Această zi amintește de data la care, în 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostașilor care au luptat în acest război. Prin acesta, participanților la Războiul de Independență li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent și diferite înlesniri, în semn de recunoaștere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă. În urma celui de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi.
Ei au luptat dezinteresat pentru tara. Noi am vandut tara : gaze , petrol, apa minerala, fabrici etc. Noi furam din fonduri europene si din fonduri guvernamentale. Avem pretentii ca tara sa ne dea pensii speciale ca primari si parlamentari. Votam aiurea in parlament si in consilii judetene si locale. In interesul grupului nostru nu in interes public.