La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.424 șomeri (din care 1.581 femei), rata șomajului fiind de 3,17%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,23% , în această lună acest indicator a înregistrat o scădere 0,06 pp.
Din totalul de 3.424 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 593 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.831 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență 2.362 șomeri provin din mediul rural și 1.062 sunt din mediul urban.
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 3.424 |
< 25 ani | 333 |
între 25-29 | 136 |
între 30-39 | 370 |
între 40-49 | 822 |
între 50-55 | 840 |
peste 55 ani | 923 |
Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani 42,21 %. Șomerii cu studii primare si fara studii cu reprezintă 22,64% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 16,86%, cei cu învățământ profesional 14,96%,cei cu studii superioare sunt 2,05% iar cei cu învățământ postliceal 1,32% .
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 928 persoane foarte greu ocupabile,1574 greu ocupabile,834 mediu ocupabile, iar 88 sunt persoane ușor ocupabile.