Facultate de doi ani pentru aproape orice domeniu. Este una din noutățile introduse în Legile Educației dezbătute joi de Comisia de specialitate din Parlament. Astfel, în afară de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe de doi ani pentru anumite specializări rapide, scrie Digi24.ro.
Noile Legi ale Educației prevăd revenirea la facultățile cu durată de doi ani. Acest lucru ar rezolva crzia forței de muncă din multe domenii. Orice facultate poate să organizeze un astfel de program de studiu, în afară de facultățile de Drept, Medicină și Arhitectură. Dacă ne uităm la câteva meserii pentru care s-ar putea aplica acest program de studiu de doi ani, vorbim despre economiști, cei din sectorul IT sau pentru ingineri, unde cei care alegsă facă cursurile cu durată redusă vor avea diplomă de subinginer.
Ministrul Ligia Deca a explicat în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților că modificarea a fost cerută de mediul de afaceri. Mulți angajatori duc lipsă de personal calificat și spun că multe meserii pot fi desprinse după mai puțin de 3-4 ani, cât ține facultatea acum. Diploma studenților care aleg acest program nu va fi echivalentă cu cea a unui student care a parcurs studiile cu program normal. Ea se va afla undeva între studiile postliceale și cele universitare complete. Este important de menționat că studenții care după acești doi ani vor să își continue studiile pot să rămână la facultate. Urmează să se decidă modalitatea clară prin care se poate face această trecere, însă cel mai probabil aceștia vor da un examen de echivalare a cunoștințelor și vor continua alături de colegii lor din anul al treilea.