Subscrisa, S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani, în calitate de furnizor al serviciului de alimentare cu apă/canalizare, prin prezenta notificăm utilizatorii care înregistrează restanțe mai mari de 30 zile la plata facturilor, să procedeze la achitarea acestora în termen de cel mult 15 zile de la data publicării prezentei, în caz contrar societatea va demara procedurile de recuperare a debitelor pe calea executării silite, respectiv sistarea serviciilor de alimentare cu apă și/sau canalizare.
Precizăm că toate cheltuielile generate de aceste proceduri vor fi suportate de către debitori.
Plățile pot fi efectuate:
- la casieriile S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani;
- prin virament bancar în contul societatii deschis la C.R. Sucursala Botoșani, cod IBAN RO79RNCB0041113050010001;
- prin orice modalitate de plată acceptată și menționată pe site-ul societății ro.
De asemenea, informăm utilizatorii debitori că în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006 articolul 31 alineatul (17),, Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu’’, drept pentru care, în cazul în care nu veți proceda conform prezentei notificări vom fi obligați să ne adresăm executorilor judecătorești pentru a solicita executarea silită prin toate formele prevăzute de lege respectiv imobiliară, mobiliară și prin poprire, inclusiv demararea procedurilor de debranșare de la rețeaua de apă.
Director General,
Liviu – Nicolae Ştefan
Dar cu cei care fura apa de ce nu sunteti atat de drastici? De ce nu ii cautati de ce nu ii denuntati la parchet? Impostorii care ocupa functii fara nici o competenta in domeniul apei de ce nu sunt inlocuiti?