O clădire monument istoric din municipiul Botoșani va fi preluată în administrarea Primăriei. Este vorba de Casa Ursianu Fisher, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, care va trece din administrarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în administrarea municipalității. potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local, care va fi pus spre aprobare în ședința din 28 aprilie 2023.
Clădirea urmează să fie reabilitată, după care acolo vor fi mutate Casa Căsătoriilor, Serviciul de Stare Civilă și Arhivă din cadrul Primăriei Botoșani.
Municipiul Botoșani, prin Consiliul Local al municipiului Botoani, se obligă să realizeze lucrările de reabilitare a imobilului, în termen de 10 ani de la data preluării bunurilor. În cazul în care reabilitarea celor patru corpuri de clădire nu se realizează în termenul prevăzut, atunci clădirea revine în domeniul public al statului, respectiv al CNAS.
În clădirea, care este una de patrimoniu, a funcționat până în 2008 sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, fiind într-o stare avansată de degradare.