Botoșăneanul care a furat peste 1.000 de litri de motorină de la o firmă a fost condamnat

Un bărbat din județul Botoşani, care a furat peste 1.000 de litri de motorină de la o firmă din Suceava, a fost condamnat de instanță. Cristian Lucian Apostol și-a primit pedeapda, luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de  „acces ilegal la un sistem informatic”, „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos” şi „delapidare”, toate în formă continuată.

Magistrații Tribunalului Botoșani l-au condamnat la patru ani și șase luni de închisoare cu executare în pușcărie. În plus el trebuie să plătească firmei din Suceava despăgubiri pentru motorina furată. Decizia instanței nu este definitivă.

Bărbatul de 39 de ani, din Dorohoi, iar în cursul lunii mai 2018, profitând de calitatea sa de angajat cu atribuţii de gestionar în cadrul unei societăţi comerciale din Suceava, în trei zile diferite, a utilizat în mod neautorizat cardul de alimentare al firmei la staţii peco, achiziţionând în interes propriu cantitatea totală de 1.084,38 litri motorină, în valoare de 6500 lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *