Sâmbătă, 22 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
”Au fost vizate localurile publice și locurile în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 50 de persoane. În timpul activităților nu au fost constatate infracțiuni de natură a tulbura ordinea și liniștea public”, a precizat Delia Nenișcu.
De asemenea, au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei.