Nici nu s-au întors bine la locul de muncă după minivacanța de Paște că angajații din România vor sta din nou acasă. Pentru cei mai mulți dintre salariați urmează minivacanța de 1 mai.
Bugetarii se pregătesc de o nouă minivacanță de trei zile. După minivacanța de Paște, salariații vor avea din nou trei zile libere. Anul acesta, Ziua Muncii pică într-o zi de luni. Astfel, salariații vor avea liber în perioada 29 aprilie – 1 mai 2023. Se vor întoarce la joburi de marți, 2 mai.
Peste o lună vor avea o altă minivacanță apărută datorită apropierii dintre Ziua Copilului și Rusalii. Astfel, salariații români vor avea liber joi, 1 Iunie – Ziua Copilului, vineri, 2 iunie – zi declarată liberă de Guvern la sfârșitul anului trecut pentru a face punte cu weekendul, 3 și 4 iunie – zile de weekend, respectiv 5 iunie – a doua zi de Rusalii, zi liberă nelucrătoare.
Nu doar salariații vor avea liber, ci și elevii. Pentru că dascălii sunt bugetari și vor sta acasă, și școlile vor fi închise în aceste perioade.
Nu vor beneficia de aceste zile libere din minivacanță angajații care desfășoară o activitate ce nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producție sau specificului activitătii, inclusiv magistrații și celelalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în acele zile. Aceștia vor primi, însă, compensare cu timp liber corespunzător, potrivit Romania TV