Cătălin Demetriad Todireanu, șef Serviciul Ordine Publică Nord, din cadrul Poliției Locale Constanța, a dobândit casă și terenuri la Botoșani prin clauză de întreținere. În declarația de interese completată pe 17 mai 2022, Cătălin Demetriad Todireanu a menționat că este membru Pro Lex.
În declarația de avere completată pe 20 mai 2022, șeful din Poliția Locală Constanța a precizat că deține două terenuri în localitatea Liveni, din județul Botoșani, ambele cumpărate în 2000, fiind vorba despre un teren intravilan de 4.400 de metri pătrați și o suprafață agricolă de 45.600 mp.
Tot în Liveni, Cătălin Todireanu a cumpărat în anul 2000 și o casă de locuit, de 120 de metri pătrați, căreia i se adaugă apartamentul de 49 mp din Constanța, cumpărat în 2011 împreună cu soția sa, Irina Nicoleta Todireanu.
Potrivit ziuaconstanta.ro, cele două terenuri și casa din Liveni au fost achiziționate cu clauză de întreținere.
În continuare, familia Todireanu deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare un autoturism Ford fabricat în 2003 și trei depozite bancare, deschise în 2018, 2019 și, respectiv, 2020, cu o valoare totală de 208.500 de lei.
Drepturile salariale încasate de la Primăria Constanța i-au asigurat lui Cătălin Todireanu un venit anual de 92.522 de lei, căruia i se adaugă 816 lei arenda pentru terenul din Liveni, iar venitul anual al soției sale s-a ridicat la 32.901 lei, reprezentând drepturi salariale încasate de la SC Travel Brands București.