Doi bătrâni, de 73 și 76 de ani, dintr-o comună din județul Botoșani, au rămas fără peste 2.500 de euro după ce hoții le-au călcat pragul casei. Furtul a avut loc, zilele trecute, în satul Gârbeni din comuna Havârna.
Cei doi soți au agonisit aproape 5.000 de lei și mai aveau 1.500 de euro, bani trimiși de copiii lor plecați la muncă în străinătate. Sumele erau într-o încăpere în care nu stătea nimeni, ușa fiind mereu încuiată. Luni, bătrâna a mers să ia banii de acolo ca să plătească niște meseriași care au lucrat la casa uneia dintre fetele sale.
„Marți și miercuri, uța a fost deschisă pentru că meseriașii mai aveau de lucru. Miercuri după masă, mami a încuiat ușa și nu a mai fost în casă până miercurea asta. Fix o săptămână”, ne-a povestit o fiică a femeii.
Curios este că hoțul a știut exact unde sunt banii pentru că nu sunt urme de răvășire că ar fi căutat în mai multe locuri.
Cu banii strânși, cei doi soți voiau să cumpere un căruț cu motor ca să se deplaseze mai ușor. Aceștia au sesizat polițiștii, care fac cercetări pentru a-i prinde pe făptași.