S-a dat startul pentru programul Rabla Local. Deschiderea a fost făcută de ministrul Mediului – Tanczos Barna, în județul Cluj, care a prezentat condițiile pentru primării și cetățeni, în comuna Baciu, județul Cluj.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a dat, vineri, 21 aprilie, startul programului Rabla Local, prin care ar urma să fie casate aproximativ 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.
Până pe 28 aprilie, se pot înscrie în programul Rabla local primăriile interesate să acorde prime pentru casarea mașinilor mai vechi de 15 ani. Peste 3 săptămâni, va începe înscrierea persoanelor fizice în programul Rabla Local, a anunțat ministrul Mediului.
CONDIȚIILE PENTRU OBȚINEREA PRIMEI DE CASARE DE 3.000 DE LEI – RABLA LOCAL 2023
Românii care doresc să se înscrie în programul Rabla Local trebuiie să facă solicitări la primării pentru a obține prima de 3.000 de lei pentru casarea unei mașini mai vechi de 15 ani. Aceștia nu sunt obligați să cumpere un autovehicul nou, ci unul mai puțin poluant decât mașina veche. Din cei 3.000 de lei, 600 de lei sunt suportați de la bugetul local, restul din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu.
Unităţile administrativ-teritoriale pot depune cererile de finanţare şi documentaţia aferentă prin intermediul aplicaţiei informatice, puse la dispoziţie de AFM, în perioada 21 aprilie, ora 10.00 – 28 aprilie, ora 23.59.
După finalizarea procedurilor de înscriere de către primării, cetăţenii care vor să caseze maşinile vechi de cel puţin 15 ani se înscriu pe platforma naţională de pe site-ul AFM al programului Rabla Local şi predau maşinile poluante la centrele autorizate de dezmembrare, duc apoi certificatul de casare la DRPCIV în vederea radierii maşinii şi vor primi un stimulent pentru casare în valoare de 3.000 de lei.
Ministrul Mediului Tanczos a explicat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care dorește să obțină prima de casare de 3000 de lei.
„Solicitantul trebuie să aibă un certificat fiscal, nu are voie să aibă datorii la autoritatea locală sau la bugetul de stat. Mașina trebuie să aibă cel puțin 15 ani și norma de poluare de Euro 3 sau inferioară. După ce primește această primă de casare de 3.000 de lei nu poate beneficiarul să înmatriculeze pe numele său o mașină mai veche de Euro 5, adică mai poluatoare de această normă de poluare, a menționat Tanczos Barna.
„Începem azi un program extrem de aşteptat de către cetăţeni, este vorba de programul privind casarea autovehiculelor uzate, Rabla Local, un program pe care l-am pregătit anul trecut şi pe care l-am pornit în urma unor discuţii avute în UDMR, cu colegii noştri din comunităţile locale. Programul a fost implementat cu succes prima dată la Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna, unde primăria a încercat să elimine maşinile foarte vechi din oraş, printr-un program similar. Acest program de la Sfântu Gheorghe a fost ridicat la nivel naţional, prin această finanţare care este oferită de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Este foarte important de subliniat că politicile de păstrare a calităţii aerului sau de îmbunătăţire a calităţii aerului sunt implementate la nivel local”, a declarat ministrul Mediului, citat de agerpres.ro.
„Ministerul Mediului vine în sprijinul autorităţilor locale, sprijină autorităţile locale prin programele naţionale, în eforturile lor de a îmbunătăţi sau de a păstra calitatea aerului, dar este obligaţia autorităţii locale să organizeze transportul în comun, circulaţia, managementul inteligent al traficului, să implementeze politici prin care reduc emisiile, reduc poluarea în oraşe. (…) Cu siguranţă, acest program, prin care vom elimina 100.000 de maşini mai vechi de 15 ani din circulaţie, va contribui semnificativ la atingerea acestor ţinte şi la implementarea acestor politici la nivel local. Bugetul alocat este de 240 de milioane de lei, din bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, 80% din valoarea programului este asigurat prin această finanţare, iar în completarea acestei sume, autorităţile locale vor veni cu o contribuţie de 20%”, a arătat ministrul Tanczos Barna, potrivit Realitatea care citeaza agerpres.ro.