Aleșii s-au răzgândit: le permit românilor să crească mai mult de 5 porci în gospodării. Cu unele amendamente

ferma de porci in BotosaniCamera Deputaților a amendat un proiect de lege adoptat anterior care prevedea că persoanele fizice nu mai puteau crește în propriile gospodării decât un număr de maxim cinci porci.

Noul proiect elimină restricția numărului maxim de cinci porci, dar propune condiții speciale pentru creșterea porcilor destinați consumului propriu, în scopul răspândirii pestei porcine.

Noile condiții pentru creșterea porcilor prevăd respectarea măsurilor de igienă foarte stricte: spălarea și dezinfectarea mâinilor și încălțămintei sau chiar schimbarea acesteia și a hainelor la intrarea și ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele,

De asemenea, porcinele trebuie ținute în spații îngradite, fără posibilitatea de contact cu animale sălbatice sau porcine din alte unități, ceea ce ar presupune că porcii nu vor mai putea fi crescuți liberi în afara gospodăriei sau exploatației.

Proiectul inițial prevedea că persoanele fizice în cadrul exploataţiilor non-comerciale de subzistenţă, înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şl înregistrare a Animalelor – SNIIA, vor crește maximum cinci porci. Porcinele trebuiau crescute numai pentru îngrăşare, fiind interzisă acestora. Carnea şi produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcilor nu se puteau comercializa şi erau destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie.

Totodată, proiectul anterior mai prevedea că persoanele fizice, neînregistrate la ORC, din cadrul exploataţiilor comerciale de tip familial, înregistrate în SNIIA și autorizate sanitar – veterinar, puteau crește o scroafă însămânţată artificial şi produşii acesteia sau maximum 15 porci la îngrăşat pe an, atât pentru consum familial, cât şi pentru comercializare la nivel judeţean, în baza atestatului de producător şi a carnetului de comercializare.

Noul proiect conține și amenzi pentru nerespectarea acestor condiții, pe baza unor puncte de amendă, un astfel de punct fiind calculat la 10% din salariul minim brut pe economie.

În cazul persoanelor fizice amenda maximă este cuprinsă între 22-33 puncte, deci se poate ajunge la o sancțiune de peste trei ori salariul minim brut actual, care este de 3.000 lei. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie promulgat de președintele României, noteaza Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *