În perioada 21-23 aprilie 2023, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează Târgul Meșterilor Populari.
Timp de trei zile, Pietonalul Unirii din Botoșani va găzdui expozițiile cu vânzare ale celor aproape 80 de meșteri populari.
În cadrul târgului vor participa meșteri din județele Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Harghita, Argeș, Vâlcea, Mureș, Maramureș și Prahova, după cum urmează: Aiacoboaie Mihaela și Viorel, Țîrliman Elena, Apalaghiei Sonica și Maricel, Alexa Condratov Lidia și Marcel, Vatavu Olimpia, Silion Georgeta și Dumitru, Nistor Celica Iuliana, Bîlbă Maria, Matraș Valentin, Cobâlă Litizia, Matei Camelia, Ciubotărița Emilia și Constantin, Ivănușcă Maria Daniela și Vasile, Zoițanu Maria, Cojocariu Aurica, Iacinschi Eusebiu Mihai și Iacinschi Mihaela, Ursulean Maria, Tun Sofia, Alexa Constantin, Maftei Corneliu, Bujoreanu Simona – Ștefania, Asociația Il Girotondo Botoșani, Cozonacul Domnesc Botoșani, Irimia Bianca, Fălcoianu Cătălina – prof. coordonator Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” și Palatul Copiilor Botoșani, Pavăl Emanuela, Cramariuc Constantin – Florin, Gavriliu Cristian, Dobresenciuc Veronica, Săhlean Liviu, Bejinari Maricica și Florin, Pr. Ioniță Vasile, Hojbotă Veronica, Moldovan Virgil, Andronic Vera, Hojbotă Adriana Maria, Neamțu Vasile, Otavă Maria, Cozmîncă Silvia, Pașaniuc Irina și Sorin, Acasandrei Valentina, Romila Angela, Robu Negru Domnica, Boboc Zamfira, Grunzu Ana, Atasiei Irina, Matei Ana și Necuai, Tudose Luminița, Cumpăratu Carmen, Tofan Mariana și Mircea, Molnos Iuliana și Jozsef, Kovacs Istvan, Radu Costel, Iano Jozsef, Onu Nicolae Andrei, Cârstea Georgeta, Bîscu Ion, Rotar Mariana și Alexandru Ioan, Matei Bledea Adriana, Cioroba Ginu, Gușatu Iordan, Gogălniceanu Marin, Ioan Ilioaia și Toader Ignătescu.
Prin expozițiile și munca meșterilor prezenți în cadrul activității ni se prezintă „creația unei comunități întemeiate pe o lungă tradiție, împletind funcționalul cu esteticul în opere de artă în care forma și decorul sunt gândite ca întreguri destinate să împlinească trebuințele materiale și spirituale ale indivizilor și colectivităților în materie de arhitectură, organizarea interiorului, mobilier, țesături, ceramică, unelte, costum, prelucrarea materialelor, pictura pe sticlă/lemn, etc.”
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 21 aprilie 2023, ora 12:00.