Un șofer din Botoșani a fost prins gonind pe un drum din județ cu o viteză cu mult peste limita legală. Aparatul radar l-a surprins conducând cu 123 km/h. Șoferul a rămas fără permis.
În ultimele 24 de ore, polițiști botoșăneni au intervenit la 51 de evenimente, dintre care, 46 semnalate prin apel 112.
Dintre apelurile efectuate la numărul de urgență 112, șase au fost nejustificate, apelanții fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 17.000 de lei.
”Pe raza întregului județ, au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 de lei și au fost reținute 20 de permise de conducere, 16 dintre acestea fiind reținute ca urmare a depășirii vitezei legale, pe sectorul de drum pe care au fost constatate, cea mai mare viteză înregistrată fiind de 123 km/h”, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean.
Totodată, polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 20 de infracțiuni, fiind demarate cercetări pentru verificarea aspectelor semnalate și luarea măsurilor care se impun.