Duminică, 16 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și pentru supravegherea traficului rutier, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 4 localuri publice.
În urma neregulilor constate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.500 de lei, dintre acestea patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, două sancțiuni pentru nerespectarea legislației privind paza obiectivelor și patru sancțiuni pentru abateri la regimul rutier.