Un bărbat din Botoșani a fost reținut de polițiști, după ce le-a atacat cu cuțitul pe iubita lui și mama acestuia. Cazul s-a înregistrat vineri în comuna Vorniceni, atunci când botoșăneanul a luat un cuțit și a mers la locuința iubitei lui, atacându-le pe fată și mama sa. Imediat după comiterea faptei, bărbatul de 31 de ani s-a ascuns, el fiind căutat în toată noaptea de vineri spre sâmbătă de polițiști.
Individul a fost prins sâmbătă, când a și primit un mandat de reținere pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și loviri sau alte violențe.
Mama fetei a suferit leziuni mai grave, fiind dusă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, în timp ce fiica acesteia, care a fost și lovită, a avut răni superficiale.
Interesant este că iubita agresorului are doar 16 ani, iar mama fetei ar fi fost de acord cu relația dintre cei doi. Cu toate acestea, bărbatul este cercetat penal, într-un alt dosar, și pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Mandat de arestare pentru tentativă de omor
Botoșăneanul care le-a atacat cu cuțitul pe iubita sa și mama acesteia a fost arestat preventiv în baza unui mandat emis, duminică, de magistrații de la Tribunalul Botoșani. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din comuna Vorniceni, care este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de „tentativă de omor” și „loviri și alte violențe”.
Mandatul emis de judecătorii din Botoșani este valabil pentru 30 de zile.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani formulată în dosarul nr. 113/P/2023. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1 şi 3, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Arnăutu Petrişor, reţinut preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, pentru săvâr?irea tentativei la infracţiunea de „omor” prev. şi ped. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal şi pentru infracţiunea de „lovirea sau alte violenţe” prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.04.2023 şi până la data de 15.05.2023 inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Arnăutu Petrişor. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu a inculpatului, în sumă de câte 680 lei, se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei pe numele avocat Dodiţă Ilinca. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 16 aprilie 2023, ora 14:00
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 13/2023 16.04.2023
Un tânăr din Botoșani a dat de necaz chiar în noaptea de Înviere. Cum l-au prins polițiștii