Tristețe fără margini într-o familie din județul Botoșani! Un bărbat de 52 de ani, care a plecat la muncă în Italia, se întoarce acasă în sicriu. Costică Irimiciuc, din comuna Tudora, tatăl a trei copii, a plecat de mai mulți ani în străinătate pentru a-și face un rost.
Divorțat de prima soție, acesta s-a recăsătorit, însă lucrurile au luat o întorsătură nefastă pentru el. Stresul, munca, viața agitată l-au doborât. Botoșăneanul s-a îmbolnăvit grav, iar în ciuda eforturilor medicilor italieni, dar și a luptei sale pentru viață, corpul i-a cedat.
Acum, rudele fac eforturi pentru a-i repatria trupul neînsuflețit ca să-l înmormânteze creștinește. Apropiații familiei susțin că bărbatul va fi înhumat în cimitirul din Tudora.
FOTO Accident la Botoșani! Un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina