Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați, sâmbătă, cu privire la faptul că pe drumul național, D.N. 29 D, în comuna Stăuceni, se află un TIR, care îngreunează circulația, fiind poziționat pe suprafața părții carosabile.
Echipajul care s-a deplasat la fața locului a identificat autovehiculul indicat de apelant, precum și pe conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani, din Republica Moldova, care emana halenă alcoolică.
”În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.