Un tânăr de 17 ani, din Botoșani, are nevoie urgent de ajutor. Mama: Mă aflu într-o situație disperată

În viață, unele probleme pot trece neobservate cu anii. Când ți-e lumea mai dragă, apar din senin și te miri cum de nu a existat niciun semn că undeva există o problemă serioasă. Până la vârsta de 5 ani, Vlad Enache era un copil obișnuit, din Dorohoi, plin de energie, gata de joacă, vesel și zglobiu, doar că se îmbolnăvea des și pentru viroze lua tratament cu antibiotice. În urma unui consult medical, lucrurile s-au schimbat. Medicul le-a spus părinților că inima lui Vlad nu se aude cum trebuie și că ar fi bine să-l ducă la un cardiolog pediatru.

„Am rămas uimiți, dar în același timp foarte îngrijorați. Am mers la Botoșani, apoi la Suceava, Iași și mai apoi la București, unde ni s-a confirmat ceea ce nu voiam să acceptăm, și anume că Vlad se născuse cu o malformație cardiacă – valvă aortică monocuspidă”, povestește Loredana Enache, mama băiatului.

Cu alte cuvinte, inima lui Vlad nu mai pompează sânge așa cum ar trebui, iar viața lui este în pericol dacă defectul nu este reparat printr-o operație. Deși a suferit o intervenție chirurgicală acum câțiva ani, valva cu probleme a început să se fisureze, motiv pentru care băiatul are nevoie de o nouă protezare de valvă aortică. Operația este programată la începutul lunii iulie, la Spitalul Monza din București, și costă 15.000€.

„Costurile sunt cu mult peste puterile noastre financiare. Soțul meu, Marius, este șofer de transport în comun, iar eu sunt gestionar la o librărie. Mă aflu într-o situație disperată”, explică mama lui Vlad, îngrijorată de imposibilitatea de a obține atâția bani într-un timp atât de scurt.

Situația băiatului este una deja delicată. Vlad deja obosește foarte ușor și acuză dureri în piept, iar eforturile pe care le face inima lui din cauza valvei defecte pot duce în timp la insuficiență cardiacă. Din toată inima lui, tânărul ne roagă să-l ajutăm să se opereze astfel încât să aibă și el o viață sănătoasă, să nu mai stea cu frică și să poată respira fără durere.

Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” îl duce pe Vlad cu un pas mai aproape de normalitate. Donează și tu pentru el!

Pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Vlad Enache!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *