În cursul zilei de vineri, pompierii botoșăneni au continuat să intervină pentru înlăturarea efectelor produse de căderile masive de zăpadă și viscol.
Aceștia au acționat la degajarea a trei arbori căzuți pe partea carosabilă, pe străzile Elie Radu, Aleea Primăverii și parcul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani și înlăturarea unor elemente de construcție de pe fațada sau acoperișurile unor blocuri de pe străzile Pacea și Mihail Kogălniceanu, care se puteau desprinde oricând și să cadă peste trecători sau autoturismele parcate în apropiere;
De asemenea, pompierii au degajat zăpada de pe acoperișurile a două blocuri de pe străzile Aleea Curcubeului și Zorilor precum și pentru înlăturarea acoperișului unui balcon situat într-un bloc din orașul Bucecea, la etajul III, care, din cauza greutății zăpezii, nu mai prezenta siguranță, iar în cădere putea să rănescă trecătorii sau să avarieze mașini, transmite printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.