Un scandal, produs de doi bărbați care s-au luat la bătaie, a avut loc pe o stradă din municipiul Botoșani. Este vorba despre doi botoșăneni de 43 și 44 de ani, care au fost reținuți de oamenii legii pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Potrivit acesteia, vineri, cei doi bărbați din municipiul Botoșani au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce, în timp ce se aflau pe o stradă, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi ar fi provocat scandal și și-ar fi aplicat lovituri reciproc, provocându-și leziuni fizice.
„Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și violență în familie”, susține Nenișcu.